Capitolul final problematizeaza si nuanteaza statutul literaturii romane in perioada comunista, cu citeva concluzii: 1. a existat o batalie subterana de transee intre cenzori si cenzurati; 2. samizdatul a fost inexistent in Romania comunista, iar literatura de sertar a existat doar exceptiv; 3. ca sa se apere, literatura romana in timpul comunismului a manifestat o predilectie pentru incifrare; 4. pragmatic a fost mai degraba compromisul intre institutia cenzurii si autori, in unele cazuri ajungindu-se la diferite forme de auto-cenzura. Cit si ce a fost „rezistenta prin cultura” in perioada comunista (din punct de vedere literar)?! Este discutata pe indelete polemica dintre Herta Muller si Gabriel Liiceanu in aceasta chestiune. As miza mai degraba pe formula de „supravietuire prin cultura” sau, eventual, pe aceea apartinindu-i lui Gelu Ionescu – de „rezistenta de ostateci” – invocata si de Liviu Malita. O discutie amanuntita pe acesta tema ar putea alcatui, de fapt, o alta carte cit se poate de problematizanta.
