in Observator cultural nr. 845

Povestea, comprimata intr-o proza foarte alerta, ar fi putut furniza material pentru o cronica de familie stufoasa, in expansiune libera, mai ales ca lumea pe care Irina Teodorescu a ales s-o cerceteze e una suficient de pestrita si de ofertanta: mediul mai mereu amestecat in care si-au dus viata citeva generatii dintr-o familie neaosa de boieri, ale caror destine sint urmarite de-a lungul unui secol si mai bine. Pentru ca atmosfera sa fie clar delimitata de conventia stricta a unui realism, eventual de tip istoric, intreaga actiune e plasata sub semnul instabil al superstitiilor, tema care in romanul Irinei Teodorescu e recuperata dintr-un unghi insolit, la granita dintre ironie (implicit subversiva) si absurd. Un astfel de material de lucru, care invoca un spatiu periferic, intr-o buna masura in continuare imaginat si inventat de o privire centrala, a generat, cum stim, in literatura europeana, si nu numai, mii de pagini de fictiune in care atmosfera istorica si exotizarile de tot felul au fost bine alimentate. Chiar daca materialul e acelasi, tratarea pune lucrurile intr-o perspectiva usor diferita, caci tonalitatea tragicomica, ironia si distantarea pe care o permite formula narativa aleasa creeaza un efect de basm modern, care nu se supune canoanelor pleziriste sau predispozitiilor facil fantasmatice. Ceea ce este interesant la acest basm noir si excesiv e ca, desi a fost bine curatat de alunecari in evazionisme edulcorante, si-a pastrat latura carnavalesca, visceralitatea, subversivitatea, potentialitatea transgresiva, precum si un anume tip de umor, incomod, direct, electrizat printr-o energie ludica omniprezenta.