in Suplimetul de cultura nr. 539

Cind zici politie nu te gindesti neaparat la sectie, la vreo cladire cu geamuri si usi, ci la oamenii in uniforme. Apoi, e un titlu direct, percutant, ca un baston peste sale, nu are nevoie de note de subsol, de deductii, de metaliteraturizare. Iti vine si sa zimbesti, dar si sa zici: saracii de ei, taman acolo... Nu spatiul conteaza, ci cum il locuiesti, ar zice un arhitect arestat pentru malpraxis. [...]
Cu ani in urma, sofer fiind, simteam politia. Pur si simplu, la volan, simteam ca trebuie sa o las mai moale ca poate-i radar, poate-i filtru, poate, poate... Si, hups, dupa curba, radarul. Dupa zebra, politaiul vigilent. E greu de crezut, dar parca aveam un detector in cap. Mi-am pierdut din pacate abilitatea asta, sint la mina partenerilor de trafic si a facutului cu farurile, cum se zice. Dar sa ma intorc la carte. Cind mi-a picat fisa ca vreau sa construiesc volumul asta si ca tema e generoasa, in secunda doi am si pus pe hirtie o lista cu scriitorii pasibili sa mearga in carte. Vreo doi au zis ca n-au avut nici o intilnire memorabila cu politia (ce oameni, iti dai seama!), iar vreo trei erau prinsi cu alte treburi literare. Dar restul de 34 au raspuns prezent!