Rindurile Exuviilor Simonei Popescu fumega dulce intre sublinierile cotropitor-orizontale, paginile-s zdrentuite de bare verticale, taiate brusc de ascutimea creionului vinjos (imi amintesc deodata apasarea cu talpa goala, pentru a trai cu pielea betia vitezei cindva; conduceam o masina albastra, in zori, pe la vreo 33-34 de ani, pe-o autostrada pustie, dreapta, prin Ardeal!), stilet infipt in finetea filei. Trebuie, n-am incotro, sa termin, sa abandonez fericirea de a descrie un volum ce-mi bintuie regretul ca nu l-am alcatuit eu! Titlurile capitolelor ma incinta. […] Urmarea? Exuvii da dependenta!! Duce direct si ireversibil la nevroza de recitire, apoi la psihoza de copiere a textului Simonitatii-Sale. Asa patit-am eu, rubricardul cheltuit si platit cu bucata.
