Riscind sa atrag ironiile unor marginali (s-a mai intimplat asta!) va spun, cu mina pe inima, ca m-am simtit scriitor dintotdeauna. De la prima carte citita. Poate pentru ca am citit destul de devreme, am fost cititor gata format inainte de a termina clasa intii. Am avut lecturi biblice timpurii, am parcurs toate, absolut toate listele cu recomandari de lectura. Cred ca cititul timpuriu, intr-un ritm sustinut, iti preschimba perceptia despre lume. Simti, uneori, ca traiesti intr-o carte care se scrie odata cu tine. Momentul alfabetizarii noastre e unul cu schimbari dramatice. Intram intr-o alta lume. Daca te fascineaza acea lume noua, e imposibil sa nu-ti doresti sa te agati si tu de ea, altfel decit prin citit, altfel decit prin soliditatea unei biblioteci. Asa ca, daca citesti mult, e inevitabil sa vrei sa raspunzi, cumva, lecturii. Sa dai inapoi, sa dai la schimb. Si vrei sa raspunzi scriind, inseriindu-te si tu acelei lumi. Eram, pina la Lindenfeld, un prozator fara carti. Poet cu carti, dar prozator fara nimic scris. Sau, altfel spus, eram un scriitor care scrisese doar poezie si teatru.