Violenta e aici doar mimata, retinuta la tanc, iar cruzimile sint putine si vagi. Exista, in schimb, un exces de iubire, recunoscuta denominativ, ca atare („multa dragoste/nu pot ca sa mai dau/la toti” sau „iubire de om mai putina ca atunci/eu n-am avut in suflet la mine”), asa cum exista un exces al diminutivarii, ca forma de reconsiderare tandra a realitatii. [...] Faptele si obiectele banale capata semnificatii nebanuite, camuflate in confesiuni dezarticulate, cu un verbiaj oblic, compulsiv, aparent improvizat. Mai vechile crize rezolvate prin tot felul de scenarii distructive (si constante, in puterea lor expiatorie doar „pe hirtie”) sint transformate, in Eschiva, in mici naratiuni colocviale (argou, inversiuni, sabloane de limbaj), unde patetismul e evitat la limita prin „eschive” minimalist-biografice si prin decupaje urbane „in mers”. […] E straniu pentru un poet care a descins in spatiul public prin citeva „metode” mai „dure” (altfel, tipice aproape tuturor congenerilor care au debutat dupa 2010), sa-si converteasca imaginarul atit de radical, intr-un timp atit de scurt. Dar asta nu afecteaza poezia sa, esteticeste vorbind. Eschiva e o carte buna, restul e doar o chestie de parcurs auctorial sau, la limita, de trucaj evolutiv.