in Romania literara, nr. 46

Despre problematica etica si culturala a substantelor halucinogene s-a vorbit in Romania, timp de circa un secol, numai „in soapta”. Andrei Oisteanu a avut curajul de a infrunta pudibonderia generala, ca si pe cel de a evidentia functia artistica a narcoticelor (Narcotice in cultura romana, Polirom, 2014). Laudat sau, dimpotriva, blamat (!) pentru indrazneala de a fi demonstrat o prezenta a drogurilor in artele romanesti, cercetatorul inca nu a primit, in masura cuvenita, recunoasterea meritului principal al acestei sinteze. Si anume, cel de a fi readus cultura noastra „in rindul lumii”, aratind ca imaginea de patriarhalitate este rezultatul unei insuficiente cunoasteri a substraturilor ei.