in Observator cultural nr. 838

Cu masiva Trilogie Corso, Daniel Vighi se alatura prozatorilor optzecisti care abandoneaza microrealismul frondeur in favoarea naratiunii istorico-politice ample. Trecute prin ciurul si dirmonul experimentelor postmoderne, acestia tind sa recupereze istoria recenta in fresce caleidoscopice dense, cu texturi sofisticate. In cazul prozatorului banatean, probabil cel mai valoros continuator al formulei lui Sorin Titel, tehnica experimentala a montajului e folosita cu brio: Vighi a vazut, de fapt, totdeauna „macro” istoria prin lentilele „micro” ale micilor istorii cotidiene, de la debutul din Povestiri cu „Strada Depozitului” si trecind prin, sa zicem, Insula de vara sau Cometa Hale-Bopp. Trilogia Corso leaga, prin fire subtiri, dar eficiente, trei microromane cvasiautonome, acoperind mica istorie banateana din anii ’50-’90.