Rugul, al treilea roman al lui Gyorgy Dragoman, in traducerea lui Ildiko Gabos-Foarta, este probabil una dintre cele mai interesante carti ce mi-au cazut in mina anul trecut, in deplina sincronicitate cu aparitia ei la Polirom. Sincer vorbind, chiar daca nu as fi citit Regele alb in original, tot as fi vinat aceasta carte, cel putin pentru extraordinarul har de a talmaci al doamnei Ildiko Gabos-Foarta, cea care are puterea de a face „coveruri” dupa original, cel putin de acelasi calibru. In limba romana acest volum inceteaza sa mai fie Maglya lui Gyorgy Dragoman, care fonetic pune pe picior de egalitate „magia” cu „marea vapaie”, si devine Rugul, un teribil duet Dragoman-Gabos-Foarta. Gyorgy Dragoman este un temerar. Un scriitor curajos, care isi propune, fara nicio tevatura sa reinterpreteze monografic fragmente de istorie est-europeana, ignorind riscul ca incercarea sa de universalizare sa dea gres. Autorul maghiar, originar din Tirgu Mures scrie chiar despre orasul sau de bastina, si paradoxal, nu despre Budapesta, orasul adoptiv, chiar daca nu si-l asuma onomastic precum facusera altii cu Yoknapatawpha sau Conde/ Macondo. Tentativa sa monografica ar fi putut esua foarte simplu, ca multe alte astfel de incercari si totusi, iata, ne aflam acum la cel de-al doilea volum al unei trilogii neanuntate.