in Timpul nr. 206

Manuscrisul fanariot este o carte de suflet. In ea se afla geografia viselor mele. Cum spuneam mai inainte, viziunea mi se intemeiaza pe anii copilariei, caci in casa bunicilor mei pulsa o viata care venea din timpuri vechi. Locul ala era un labirint. Imi placea sa ma ascund in cufere, iar dintre acestea pe unul mi-l aduc aminte foarte bine. Era un ladoi imbracat intr-un material solzos, pecetluit cu chingi de fier. Eram convinsa ca este facut din piele de zmeu. Capacul bombat avea incuietoare de fier, in forma de gheare. In cufarul acesta, care nu era singurul din casa, se aflau rochii de borangic, mostenite de bunica mea de la bunica ei, bijuterii, dintre care margelele ocupau primul loc, manusi aurii, conduri brodati cu fir de aur, clopotei minusculi pentru poalele rochiilor, beteala adevarata, oglinjoare poleite cu argint si patate de vreme, iar, printre multe alte lucruri, intr-una dintre cutiile ascunse in lemnul cufarului plin de sertare secrete, printre bani vechi, documente si frunze de tutun, se afla si o caseta cu martisoare seculare, pastrate de pe vremea cind bunica mea o numea „adevarata”.