Intr-o vreme in care capricioasa noastra piata a ideilor critice pare a favoriza cu totul alt gen de analize, condeiul atasant al lui Adrian G. Romila s-a incapatinat sa dea viata (meta)fictionala unui subiect absolut savuros, dinspre care bate briza in fond benefica a revoltei secundarului cultural, decis, macar din cind in cind, sa atace in forta si sa scuture inertiile hermeneuticii asa-zicind canonice. Titlul celei mai recente aparitii editoriale semnate de criticul nemtean – Pirati si corabii. Incursiune intr-un posibil imaginar al marii (Editura Cartea romaneasca, Bucuresti, 2015) – vorbeste de la sine despre pretextul si mizele acestui op temerar, care pleaca de la portretul universal al piratului, „prototipul imaginar al tilharului de mare, recunoscut oriunde, in cultura euro-americana”, pentru a demonstra ca, „raportata la epoca sa, figura consacrata de literatura cu aventuri marine, de filmele de gen sau de benzile desenate, e, desigur, doar un surogat fictional, un concentrat simbolic-narativ menit sa satisfaca orizonturi ale unui subconstient modern, civilizat, legal si moral”, pe cind omul postmodern, „inteligent si sincer cu optiunile sale”, vede in pirateria clasica si aventurile pe corabii vechi, strabatind curajoase intinsul melancolic sau involburat al marii, „ocaziile unor evadari generoase in cunoastere si in experienta estetica”, cind nu le intelege explicit ca „expresie a unei posibilitati de mult apmutate”.
