in Suplimentul de cultura nr. 522

Vartan Arachelian insceneaza pe mai multe planuri, ca si cum s-ar teme sa nu demisioneze de la logica ambiguitatii stratificate – atit de apreciata de scriitorii saizecisti. El imagineaza un erou captiv in memorii duale, decojite cu tilcul cuprinderii unui adevar integral. Ii va imprima protagonistului, printre multe altele, conditia de autor, narator, actor, regizor, personaj, cititor, toate debusolind numai prezentul, unul rapus de aparente. Din jocul lor se isca scenele trecutului, cu nelipsite subterane freudiene, cu enigme erotice si anecdotici tezaurizate la propriu de cetatea Tomisului la marginea lumii. La capatul noptii.
Jocul si farsa sfirsitului – deopotriva poematice si parabolice – inchid naratiunile in spectacolul cosmic al cutreierarii istoriei. Cortina celor o mie si una de nopti cade cu adevarat peste „California romaneasca” numai daca retinem ca apartinem unui loc in masura in care l-am golit de taine.
Un roman despre tilcul final: istoria care joaca teatru.