pe revistatimpul.ro

Poate o carte buna sa te faca sa te simti atit bine, cit si rau, in acelasi timp? Radu Niciporuc, de care, sincer, nu auzisem inainte, a scris opt povestiri, cu cap, coada si miez, ca sa-mi dea lumea peste cap si sa ma puna pe ginduri. Oare nu cumva imi ratez viata in zile asemanatoare, intr-o rutina marginita, pe cind altii, ca el, vad lumea, cunoscind in fiecare zi alta aroma de rasarit, testand nemarginirea apelor? De asta m-am simtit rau citindu-l pe Radu Niciporuc. De ciuda. Ca el are si eu nu. Parte de calatorii infinite, de aventuri asa cum mi le creionau cartile copilariei. Si pina la urma, de har, pentru ca numai unul cu har ar reusi sa aduca asemenea poezie din apa pe hirtie, sa faca proza atit de fermecatoare fara sa sara peste termeni marinaresti, pe care-i foloseste asa cum condimentezi ca sa dai savoare unor bucate. Si da, m-am simtit si bine, in acelasi timp cu starea asta incontrolabila de rau, de angoasa, pentru ca am calatorit macar prin lectura alaturi de Radu Niciporuc si marinarii sai, pe ulite insorite, prin porturi exotice si case de toleranta, am simtit adierea brizei de larg, mirosul apelor, am vazut nenumarate asfintituri si am fost acolo, linga urechea lui Pascal, in timp ce-i oferea lui Odille o rodie.