in Observator cultural nr. 816

A doua parte a cartii aduce in scena un nou personaj si complica putin „schema lucrurilor”: fostul sef al cenzurii, Artur Reznicek, ii scrie epistole patimase, modulante ca ton, lui Oscar Rohrlich (pentru necunoscatori, „primul nume” al lui Radu Cosasu), tocmai pentru ca nu-i poate scrie lui Cosasu, cel ce-i dedica in Dilema o „ruga”. Un scriitor neexperimentat, dar si unul pornit pe razbunare, pe asasinat simbolic, ar fi creat un monstru in persoana Cenzorului. Radu Cosasu procedeaza exact invers: varsa umanitate in vasul acesta al comunistului imaginar, construieste un personaj rafinat, cult, care problematizeaza (a nu se uita pasiunea lui Cosasu pentru Camil Petrescu) si care isi traieste ultimii ani intr-o continua introspectie si rememorare. E o incercare de a schita acea furtuna de zapada in fata publicului din Congo, din perspectiva unui fulg. Cenzorul duce o lupta surda atit cu Radu Cosasu, cit si cu propria fiica, intransigenta, oarecum jenata de trecutul tatalui.