in Dilema veche nr. 612

Nu este un volum de memorii. Este o poveste despre intilnirea mea cu Romania si despre ceea ce – imi place sa cred – am inteles din cei peste 30 de ani si ceea ce imi anima in continuare imaginatia. Memoriile si le scriu de obicei domnii mai in virsta, atunci cind le este teama de faptul ca, peste putin timp, vor uita toate anecdotele care merita a fi povestite. Pe cind Romanii… mei, din fericire, tot „…gonesc dupa happy-end”, spera in continuare sa il ajunga din urma, dar cu siguranta ca nu il vor ajunge niciodata, pentru ca acest lucru este imposibil – asa cum scriu si spre finalul cartii. Nu stiu daca este optimism sau pesimism, pur si simplu asa este viata.