Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Ioan BUDUCA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 287 views
Numai ca valoarea unicat a romanului Jocul de smarald nu sta pe schema sa detectivistico-astrologica, ci pe cheile sale potrivite dupa istoria reala a mintii cotidiene a elitei florentine la anul 1494 (cind are loc actiunea romanului). Avem de-a face cu prima reconstituire in cheie literara a unui univers mental studiat de multi savanti, inclusiv de Culianu, dar care niciodata pina la Jocul de smarald nu a fost transpus intr-o naratiune de tip cognitiv. Roman cognitiv (de arheologie a cunoasterii) este Jocul de smarald in primul rind pentru ca pune fata in fata universul mental contemporan, de tip rational, cu un alt fel de rationalitate, aceea care era curenta in vremea Academiei platoniciene de la Florenta, una centrata pe teologia crestina, dar si pe ratiunile de tip astrologic, magic, alchimic, intr-un conflict deschis, despre care naratiunea lui Culianu da seama in chip magistral. Avem, asadar, un roman “ primul dupa cunostiinta mea “ care ne prilejuieste o extrem de subtila introducere, plina de personificari, in ceea ce acum putem considera a fi istoria epica a ratiunii.