in Romania literara nr. 43

(...) volumul de azi reuseste performanta de a-si arunca protagonistul in lume, de a popula lumea lui Mateiu Caragiale cu personaje pe care imaginea standard le excludea dintru-nceput. E faimos portretul pe care, in Istoria... sa i-l face Calinescu. De la distanta, ca si cum cei doi ar fi trait in universuri disjuncte. Ei bine, Ion Iovan le unifica. Mateiu Caragiale al sau are relatii, dezvolta amicitii, intretine antipatii. Exact asa cum putem presupune ca face orice muritor „imbracat in stofa” (dar cum pina acum era destul de dificil sa ne imaginam ca ar fi facut autorul Crailor...). Timpul care-i ramine in afara orelor de scris si rescris (nici macar atit de numeroase cit ne face sa para legenda) capata in sfirsit consistenta. Una ipotetica, e drept, dar ce-are-a face? Oricit de bine documentata ar fi cartea lui Ion Iovan (si este foarte bine documentata!), ea ramine o fictiune. Una care adauga fara a romanta.