in Formula As, nr. 1193

Cu placerea lor de a pune etichete, francezii au inventat mai nou termenul exofictiune, opus autofictiunii, a carei moda a trecut. In noul trend, autorul nu se mai identifica, intr-un joc facil, cu naratorul, ci accentul cade pe fictiune, dar una de un tip special, in care personajele nu sint imaginare, ci personalitati reale: artisti celebri, filosofi, oameni politici, savanti etc. (…) Romancierul Ion Iovan nu-l preia in franciza pe bastardul lui Ion Luca, ci ii invie in cel mai plauzibil mod cu putinta zilele numarate intre 1885 si 1936. Chiar daca ii imprumuta tonul, limbajul, obsesiile – asta nu inseamna identificare ci arta narativa. Nu se pierde niciodata in comentariu si interpretari auctoriale, ci doar contextualizeaza informatia prin care dezvaluie intimitatea lui Mateiu in relatie cu lumea exterioara. (…) Ion Iovan, folosind citate din corespondenta si marturii, lumineaza subtil zonele entre-deux prin care deambuleaza Matei-Mathieu, in aceeasi masura fluture si pasare de prada: intre realitatea sociala careia ii apartine prin nastere (mama – muncitoare de mahala, tatal – mitocan burghez „inhaiat cu musteriii tirzii ai circiumelor”) si cea aristocratica in care isi doreste locul stipendiat, pentru a se abandona hedonismului.