Republicarea acestor Amintiri de la „Viata romaneasca” (1956, ed. a 2-a, 1966) indeamna sa reconsideram cimpul literar postbelic. S-ar impune citeva glosari – poate intr-o viitoare cercetare ampla – pe marginea prejudecatii ca regimul comunist a impiedicat raspindirea memorialisticii. Conta, probabil, profilul autorului si abia apoi se masura si textul. Decisiv, in tiparirea cartii, a fost, fara indoiala, si subiectul. Viata romaneasca era, in 1956, revista-fanion a Uniunii Scriitorilor. Sarbatorea un deceniu de la initierea celei de-a treia serii (1906, 1920, 1946). Traditia isi spunea cuvintul, desi publicatia nu-si respecta ritmicitatea lunara. Abia infiintata in 1954, saptaminalul Gazeta literara isi cauta inca si profilul, si colaboratorii stabili. In acest context aniversar, se pot face unele speculatii despre Mihail Sevastos. Tonul sau discret, in dubla calitate – de narator si de personaj-reflector –, intriga. Smerenia in fata lui G. Ibraileanu, C. Stere, M. Sadoveanu, G. Galaction, G. Topirceanu sau a lui C. Botez e de inteles din perspectiva literar-filologica. Versificator, adept al cronicilor rimate, Sevastos arata decenta si spirit autocritic, in ciuda faptului ca, in fond, avea inclinatii enciclopedice. Un erudit nu era totusi. Stilul admirativ functioneaza, din punctul meu de vedere, si ca stratagema de ocultare. Aparent, povestitorul se plaseaza in plan secund.
