Saptamina Financiara

Ungureanu este prozator prin excelenta, un narator al faptei, al intimplarii, al episodului relevant. Dar marele lui merit este ca il gasim la fel de suculent si in descrierea unui banal drum cu dubita ca autostopist si a chinurilor metafizice paralele unui orgasm de zile mari, adica zile de vara pina in seara. In numirea partilor ce se inlocuiesc in publicatiile cumsecade cu puncte de suspensie, Ungureanu exceleaza. Dar arta lui sta in naturaletea dialogului, dincolo de vreun teribilism lexical care il lasa rece. Dumitru Ungureanu atrage si farmeca aproape fara sa stie, in chip natural, iar cititorul primeste faptul cel mai banal povestit de el ca pe o revelatie. Proza lui realista, contemporana, frusta se scrie cu talent nativ si are in spate, ghicim adesea, o complicatie intelectuala si o meditatie profunda si amara. Specialist si cronicar de jazz, el cunoaste plinsul viril al saxofonului. Proza lui Ungureanu este ca un bitter tare sorbit in clipele melancoliei inexorabile <>.