in Timpul nr. 193

De fapt, romanul, eclectic prin modalitatea de organizare la nivel structural, combinind panseurile jurnaliere cu proza heterodiegetica ori pasajele poetice cu descrieri prozaice ale reactiilor psihologice, pare sa isi propuna redarea unei formule universale de percepere a relatiilor interumane, o axioma care pune cuplul conjugal sub semnul fatalitatii. (...) Totusi, Dan Coman isi plaseaza proza dincolo de structura narativa a povestilor clasice de acest gen, construind un roman al carui stil si a carui precizie de introspectie isi depaseste cu mult premisa. (...) Personajele sint cu atit mai vii, mai pregnante, cu cit sint mai deschise spre senzatie. Pentru ca, in ceea ce priveste romanul lui Dan Coman, senzatia devine o eticheta a autenticitatii, dar mai ales a sinceritatii, cea mai pregnanta amprenta pe care lectura acestui text o lasa in urma.