Eschiva reprezinta, cumva, continuarea a ceea ce se intimpla in Metode, o supradimensionare a tumultului interior, un proces de corodare a mecanismului mintii inlesnit de defazarea continua a inimii. Ma face sa cred ca sufletul, in ceea ce-l priveste pe Vlad Dragoi, devine un obiect antropomorf, pentru ca exista un soi de dezumanizare la nivel creativ, ceea ce nu-l impiedica pe poet sa construiasca un templu al singuratatii, o arena in care se lupta singur cu proprii demoni. [...]
Cum spuneam si la inceput, Vlad Dragoi a reusit sa imi fixeze creierul intr-un punct care apoi s-a dispersat in alte sute de mii de puncte, ceea ce m-a dus la crearea unui labirint cosmogonic (poate suna prea pretentios, dar ma refer la faptul ca fiecare om are propriul univers, propria cosmogonie, propriul inceput de dinaintea inceputului care poate nu va avea loc vreodata).