(…) Joe decide sa supravietuiasca, iar lupta sa este probabil una dintre cele mai complete si complexe lupte cu propriul sine, cu propria personalitate, cu propria energie reusite vreodata de fiinta umana. De fapt, de aici ne dam seama cit de puternic este omul, ce resurse poate sa gaseasca pentru a supravietui in medii ostile; e incredibil cum Joe Simpson a reusit sa se tirasca efectiv zile in sir, kilometri de teren primejdios, ranit si cu dureri teribile, fara apa (minca zapada, dar nu oferea suficient aport de apa, era nevoie de apa incalzita) si fara mincare, pentru a ajunge, la capatul puterilor, in tabara de baza.
Ceea ce ramine in memorie dupa un astfel de efort, asa cum este el descris chiar de catre autorul insusi, Joe Simpson, in aceasta carte, nu este neaparat componenta sa fizica, ci lupta cu propria singuratate, cu toate fricile, cu toate temerile ce se pot aduna atunci cind esti singur in conditii foarte grele. Fiecare moment pe care il traieste Joe dupa ce Simon taie coarta si cade in crevasa aceea fara fund este o lupta cu propriu eu, cu vocile acelea care se aud la rastimpuri, una cea care indeamna sa se intoarca in orice conditii la tabara de baza, altele care il sfatuiesc sa doarma, sa se odihneasca, sa renunte. Cum a reusit e greu de spus, aproape imposibil!