in Euphorion nr. 2

Urzeala cartii e, fireste, una de tip memorialistic, dar tesatura rezulta deopotriva reflexiva/eseistica, intrucit – metodic– fiecare intimplare (si fiecare personaj cu oarece rol in freatica anamnezei) e trecuta printr-un filtru analitic. Cronica e si cronica unei drame (desi Adriana nu face mare tapaj): intrata, cu entuziasm si din idealism intr-un proiect (de „Reformare a Tarii”), Adriana asista la continua lui surpare, mai intii cu sperantele intacte, apoi cu ele tot mai inghesuite, pina cind le vede cu totul prabusite. Exista, alaturi de scenariul memorialistic, si un scenariu problematic in care Adriana se implica; cum pe agenda Presedintiei se afla toate problemele (chiar si cele care n-ar trebui sa se afle), acestea se reflecta pe rind in dezbaterea care insoteste gestul memorialistic. Problematica justitiei, a relatiilor externe, a presei, relatia cu intelectualitatea etc. survin din derularea amintirilor si Adriana se opreste de fiecare data pentru o reflectie asupra felului in care au fost abordate/rezolvate ori doar acutizate. Judecatile sint transante (dar cu o transanta destul de catifelata), fara concesii, dar nu si fara nuante.