S.A.: Cum v-a marcat cursul istoriei existenta si scrisul?
G.A.: Istoria mi-a marcat existenta asa cum a marcat si existentele congenerilor mei, nimeni nu poate iesi din ea, chiar daca incearca. Scrisul mi l-a marcat mai mult decit as vrea, acum, s-o fi facut.
S.A.: Se stie ca dumneavoastra publicati o carte cam o data la cinci ani. Ma gindesc ca si atunci cind nu scrieti, dumneavoastra tot scrieti. Cum se incheaga mental un anumit roman?
G.A.: Se incheaga in spatiile de timp cind nu scrii, de la o pagina la alta, de la un capitol la altul. Este un travaliu necontrolat logic.
S.A.: Ati debutat intr-o perioada de mari transformari in gindirea si practica prozei. Cum de nu v-ati lasat contaminata de acele idei novatoare, afirmate atit de vocal in acei ani?
G.A.: Nu am avut un proiect teoretic de scris literatura, nu am fost profesor de literatura, nu am fost cercetator literar, nu am frecventat cenacluri. Am avut o fixatie fata de personaj, chiar daca, in momentul cind eram studenta, ideea novatoare era moartea personajului. Fixatia fata de personaj venea dinauntrul meu, dar poate a ca fost accentuata si de romanul secolelor XIX-XX (prima parte), rus, francez, englez, pe care l-am devorat in adolescenta. Am fost contaminata, partial, de textualismul anilor ’80, dar, pe urma, l-am eliminat, fiindca am inteles ca nu mi se potrivea (rescrierea
Intilnirii).