La fel ca Ileana Malancioiu, in comentariile ei, Dorin Tudoran bate monede personale de colectie, in care, pe o fata, descoperi personaje ale politicii curente, iar pe cealalta semnele unei sugestive heraldici personale, peste vremuri si timp, vorba altui poet. In timp, ceea ce conteaza mai mult nu sint fostii presedinti ai Romaniei, nici premierii sau ministrii, ci fata cealalta a monedei, care-i da unicitatea, peste vremuri.
Tudoran are si el simpatii si antipatii, ca tot omul, dar stie sa nu se lase condus de umori pamfletare, ci isi minuieste floreta ca un profesionist care isi respecta meseria, chiar daca ii detesta pe adversarii care i se ivesc pe planseta. La fel ca in anii ’70, cind poetul Dorin Tudoran a pornit, de unul singur, o lupta fara sorti de izbinda cu regimul, de pe urma careia avea sa ajunga in exil, dupa o greva a foamei care era sa-l coste viata, si acum Tudoran e singur. Nu cauta aliante tactice si nici nu se bizuie pe eventualii amici de idei, din cauza ca detesta corurile intelectuale ale parerologilor basisti, care i se par jalnice si, mai ales, opuse ideii de intelectual independent, la fel cum are o parere la fel de proasta si despre parerologii de orientare pontista.