in Viata libera

Scris la tastatura durerii si neputintei (de a face ceva cu adevarat esential pentru cei condamnati la moarte, deseori absurd), cu o nostalgie aparte, traire a sentimentului unui infern care coboara intre noi din cind in cind, oameni sau personaje, cel mai nou roman al lui Petre Barbu, prin alternanta planurilor narative si introducerea unor capitole aproape feerice, daca nu chiar fantastice, ca sa nu vorbim si despre macar aparenta oniric-deliranta a unor consistente fragmente, m-a trimis cu gindul la Abatorul nr. 5 al lui Kurt Vonnegut… Este drept ca satira este inlocuita cu o critica mai mult decit directa a societatii de tranzitie de astazi, iar partea de razboi mondial care l-a inspirat pe Vonnegut este inlocuita de lupta surda cu un sistem, medical in primul rind (de aici apropierea spitalelor de abatoare!), iar Tralfamadore, o, da, de ce sa nu visam, este Galatiul nostru cel de toate zilele, o planeta si ea, acolo, in univers…