Ca si Viata lui Kostas Vennetis, construit ca roman istoric si picaresc, Moartea lui Siegfriede de fapt un roman despre roman, despre arta scrierii unui roman. Cartea acopera povestile a trei generatii din aceeasi familie, germana, cea in care s-a nascut poetul romantic Heinrich von Kleist. Aici se intretes povestile a trei barbati, nu de putine ori autorul mizand pe o specie de coincidenta pentru a duce povestea mai departe. Analiza psihologica e profunda, Soviany joaca intens pe boala, exces, nebunie, delir. Insa, dincolo de povestile personajelor care se desfasoara intr-o textura intortocheata si plina de detalii, miza romanului tine de fapt de structura povestii, de modul de a crea o carte.
Soviany intotdeauna pare sa vina dintr-o alta epoca, intotdeauna imi creeaza impresia, destul de ciudata, ca o parte a istoriei nu s-a scris corect si trebuie revizuita, cu explicatii. Iata arta prozatorului, in forma ei aproape pura. Pentru ca e aproape imposibil, totusi, sa ne inchipuim un prozator care nu e Dumnezeul propriei opere.