pe lapunkt.ro

De la Conrad si Naipaul a invatat sa priveasca inspre tara sa ca inspre un tarim cu neguri, ori macar colorat in gri, a invatat ca e bine sa ai o relatie tensionata cu propria tara (o forma de loialitate), ca istoria trebuie privita prin indivizi si ca deplasarea fizica este o sursa de energie creatoare.
Avind in fundalul literaturii sale o astfel de conceptie asupra istoriei, Vasquez muta centrul de interes dincolo de violentele istorice, inspre sufletul oamenilor, scotind in evidenta relatia dintre om si societate, oglindind felul in care istoria distruge vieti individuale, trecutul devorind prezentul. Pus sub semnul narco-realismului, romanul Zgomotul lucrurilor in cadere isi propune si reuseste „sa salveze” razboaiele de droguri din cliseele la care le-au redus melodramele ieftine si filmele simpliste de Hollywood, miza fiind aceea de a arata cum razboaiele drogurilor afecteaza traumatic viata celor neimplicati, asa cum a fost si viata sa. Astfel, romanul pune accent pe consecintele psihologice ale violentei. Nu imagini ale violentei in sine. Violenta din realitate nu devine redundanta in roman. Fictiunea patrunde in cotloane ascunse ochiului, in spatii morale sau emotionale. Violenta si drogurile ramin un fundal, in prim-plan trece felul in care acestea distrug vietile sotilor din mai multe generatii, ale copiilor, ale mamelor, ale tatilor. Traumele se prind in lant, intr-o scriitura sofisticata, labirintica, metaforica.