Cu ce ne ajuta cunoasterea (cea din carti, de la intelepti) in construirea unei vieti reusite?
Vreau mai intii sa reamintesc ca intreaga intelepciune antica nu este decit precursorul psihoterapiilor actuale (va recomand o carte: P. Hadot, Ce este filosofia antica?, Polirom, 1997). Daca, de exemplu, stoicismul ne invata sa suportam durerea, sa intimpinam moartea, daca epicureismul ne propune sa folosim si sa stapinim placerile, este numai intr-un scop de „dezvoltare personala”.
Mai tirziu, filozofia pierde aceasta calitate de indrumator psihologic. Lectura filozofilor antici este un izvor viu de indreptare in viata, si inca pentru mult timp de aici incolo. Dar nu numai filozofia, ci si cultura in intregimea ei, este un suport al unei vieti reusite. Lucrul parea evident oamenilor vechii Europe si tinde sa fie uitat.
Citirea unui roman al lui
Balzac sau Faulkner ne prilejuieste atitea identificari, atitea regasiri, cu noi insine, cu altii, incit trebuie, cu necesitate, sa iesim imbogatiti din aceasta experienta. Acelasi lucru se poate spune despre pictura: privirea unui portret al lui Holbein, dar si a unei figuri geometric descompuse a lui Picasso, sint experimentari psihologice, factori de evolutie personala – bineinteles, daca omul poseda obisnuinta de a privi o opera de arta.