in Cultura nr. 521

Cortazar combina, in paginile acestei carti la care lucreaza in anii petrecuti la Paris (unde ajunge inca in 1951, dupa ce paraseste Argentina din cauza dictaturii lui Peron), ironia cu seriozitatea, experimentul lingvistic cu strategiile acelui „fantastic cotidian” de care a fost intotdeauna atras, fara a pierde din vedere aluziile sau trimiterile explicite la realitatile politice – si estetice – contemporane lui. Mai mult decit atit, daca un Andre Gide sau un Thomas Mann, de pilda, aveau nevoie de doua texte diferite (unul fiind romanul, iar celalalt jurnalul de creatie – fie ca e vorba despre Falsificatorii de bani sau despre Doctor Faustus), scriitorul argentinian combina ambele structuri narative intr-una singura. De aici si complexitatea Sotronului si, desigur, si surpriza pe care o suscita (cel putin la prima vedere) acest text unic in literatura universala. In fond, de aici rezulta si pluralitatea lecturilor.