A.C.: De ce o carte despre epoca fanariota?
D.R.:A fost vorba despre un interes personal pentru o epoca pe care noi la scoala am invatat-o in anumiti termeni: ca fanariotii erau rai, erau lacomi etc., asa ca am vrut sa ma conving cu ochii mei. Este, totusi, o perioada lunga de 100 de ani in care se afla germenii Romaniei moderne, dar, cu toate acestea, nu exista niciun specialist in istoria perioadei fanariote. Si apoi, am o pasiune pentru secolul XVIII in general, o pasiune care porneste din inrudirea mea cu omul foarte curios al acelor vremuri.
A.C.: Ma gindesc la cartea aceasta alaturi de Lizoanca si Mamica la doua albastrele care trateaza subiecte sociale, de actualitate si destul de dure. Care este legatura dintre acest roman si celelalte? Sa incercam sa gasim un fir rosu intre ele sau sa o privim ca pe un mic moment de placere si rasfat?
DR: Si - si. Sa-ti explic de ce: a fost vorba de o bucurie clara de a intra intr-o epoca si mai ales de o dorinta de a scrie o carte fara atrocitati. Dar, in acelasi timp, toate cartile mele se leaga, e inevitabil, pentru ca sint acelasi om. Si, desi e alta poveste, e tot aia: in fiecare carte vorbesc despre legatura dintre generatii, despre legatura dintre copii si parinti, dintre stramosi si urmasii lor. Asta e o obsesie permanenta pentru ca principiul vietii omenesti este cel al lantului care, daca se rupe, se duce totul pe apa sambetei. Si ma enerveaza ca e asa!