in Ziarul de Iasi

Ion Creanga nu este Andrei Oisteanu si, vai, nici Vasile Lovinescu. Nu avea habar de aceste ritualuri de initiere (prin care trec diverse personaje din basmul Harap Alb), dar aceste amintiri ale ritualurilor au existat in subconstientul sau. Indoi-m-as ca nu avea habar, din viata sau din carti, altminteri cum s-ar fi depozitat acestea in subconstientul sau? Refuzind un Creanga «scriitor poporan», pe ce temeiuri il justificam pe cel cult, daca nu prin consistenta lui «fisa de lectura» (reconstituita / restituita, fie si partial, de unii cercetatori)? Acribia lui Creanga, revenirea obsedanta asupra manuscriptelor sint dovada constientizarii conditiei de scriitor, cu toate achizitiile culturale pe care aceasta le presupune. Ce-ar fi vorbit Eminescu cu Creanga, in nesfirsitele ore petrecute impreuna (intru contrarierea junimistilor), daca Humulesteanul n-ar fi fost un conviv nu doar plin de suculenta unor povesti si doine, ghicitori si eresuri, ci si un bine constituit degustator de literaturi, de culturi?