E.I.: Nevoia de miracol este un semn de inapoiere?
M.B.: Depinde de cum privesti, de tabara in care te afli, in ce moment al vietii. Stiti cum se spune, in avion sintem cu totii credinciosi, la aterizare redevenim atei – iar ultimul
crash din Alpi confirma tragic aceasta afirmatie. Cind esti tinar, cu o sanatate buna, fericit si te mai iubesc si fetele, „gloata” (ghilimele mari, va rog) de la pelerinaje pare comica si coborita parca din alt secol. Dupa o anumita virsta, cind mosorelul vietii se apropie de final sau treci prin episoade grele de sanatate, varul cancer si tatal infarct incep sa-ti zgirie semne pe usa sufletului, incepi sa vezi lucrurile putin altfel. Miracolul ca ultima solutie. In fine, mai avem si credinta profunda, luminoasa, asumata, care nu cere nimic in schimb, dar e mai degraba rara. Si e normal sa fie asa.
