in Suplimentul de cultura nr. 478

Pentru mine, Nisipurile arabe au fost mai exotice decit Patagonia, de exemplu, pline de descoperiri si de depasiri ale unor stereotipuri culturale. Am aflat, prin ochii lui Thesiger – care, apropo, e singurul dintre cei patru care nu a avut de gind, a priori calatoriei, sa scrie o carte, asa ca nu si-a notat nimic „la cald”, intregul volum e o reconstituire aproximativa din memorie – cum sint beduinii, care sint crezurile lor, cum functioneaza triburile (atit de diferite intre ele!), care sint primejdiile care te pasc la fiecare pas prin desert, ce inseamna sa ai tovarasi de calatorie priceputi (portretele lui bin Kabina si bin Ghabaisha din tribul Rashid, principalii sai companioni, sint excelente, iar despartirea de cei doi, de la sfirsitul volumului, iti lasa un nod in git) sau ce sens adinc pot capata cuvintele „libertate completa”, cum poti supravietui in conditii extrem de dificile s.a. Lectura Nisipurilor arabe este o calatorie in sine, una revelatoare, as spune.