in Observator cultural nr. 766

Dincolo de consemnarea cu acribie si de analiza a numeroase surse la care, altfel, nevorbitorii de maghiara nu ar fi putut avea acces, un mare merit al celor doi autori este acela de a furniza un studiu care nu plateste tribut nici paradigmei conflictului milenar maghiaro-roman, nici celei care subliniaza convietuirea eminamente pasnica a oamenilor de rind. Situindu-se undeva intre aceste doua naratiuni, Ungurii despre romani este o carte mai mult decit bine-venita. Ar fi de dorit ca interesul pentru ea sa depaseasca cercul relativ restrins al revistelor si platformelor culturale. Totodata, directia de cercetare ar merita aprofundata in continuare: reprezentarile maghiare asupra romanilor, de data aceasta in contextul relatiilor lor cu politicile concrete ale Budapestei intre 1867 si 1918, ar reprezenta cu siguranta un fascinant subiect de analiza.