in Observator cultural, nr. 512 (770)

Inca de la prima pagina, Andrei Oisteanu intriga prin abordarea frontala a problemei publicisticii politice a lui Eliade si a posibilei contaminari ideologice a operei sale stiintifice. Capitolele despre I.P. Culianu sint, asemenea celor despre Eliade, provocatoare. Oisteanu a fost cel care, in 1985, printr-un interviu aparut in Revista de Istorie si Teorie Literara, l-a reintrodus pe Culianu in circuitul public romanesc. Oisteanu dezvaluie detalii legate de relatia sa cu cei doi istorici ai religiilor. Partile epistolare ale volumului, impreuna cu marturiile autorului despre repetatele incercari esuate ale Securitatii de a-l racola ca «agent de influenta», sint simptomatice. Autorul transeaza clar problema diferentei dintre Eliade si Culianu. Volumul reuseste sa clarifice aspecte esentiale legate de biografia celor doi istorici ai religiilor. Momentele relatiei atit de controversate dintre maestru si discipol sint atent comentate, autorul reusind, in ciuda riscurilor demersului sau, sa isi pastreze obiectivitatea. El rezoneaza cu personajele sale, dar nu le scuza.