in Timpul nr. 192

Acte originale... poate ocupa, in schimb, pozitii decisiv experimentale, de la pariu stilistic la scenariu metatextual de literaturizare a vietii, in afara conventiilor literaturii. (...) Preferind sa scrie proza, si nu filosofie de limbaj, autorul reflecteaza in scris asupra textului ce se construieste sub ochii lui, sub mina lui, inregistrind acest proces cu o camera de perspectiva. Apoi deruleaza imaginile, se priveste lucrind si, din nou, scrie despre aceasta postura, luindu-l ca martor in mod fatis pe lector in constructia acestei complicate masinarii. Mai mult, fara un umor debordant, intuieste totusi jucaus nevoile cititorului si modifica filmul acestei „autobiografii fictional-textuale”, operind demiurgic asupra trecutului, respectiv asupra inceputului sau sfirsitului naratiunii. Mesajul este fara echivoc: delimitarea fata de text, detasarea de personaje, dedublarea in scop „stiintific”. Observatia. Spectator alaturi de cititor, Craciun ofera subtil uneori, ostentativ pina la ironie alteori chei de lectura.