in Timpul nr. 192

Seductia pe care Craciun o incearca acum este mai degraba una de ordin didactic. Am putea numi scriitura de fata o proza detasat-empirica, o proza a lui „a se observa”, a carei miza nu este catharsisul nud, lipsit de un fundament teoretic predeterminat, ci tocmai relevarea pas cu pas a rotitelor zimtate ce pun in miscare universul fictional. Textul se imbina cu metatextul pina cind nu mai reusim sa distingem care este „actul original” si care este „copia legalizata”. Totusi, romanul lui Gheorghe Craciun, chiar daca risca sa-si sfideze cititorii mult prea orgoliosi pentru a putea crede intr-un narator textual-didactic, este un proiect admirabil, prin care lectorii isi pot deconspira pierderea propriei inocente, in calitate de iubitori de literatura.