Putini scriitori care reusesc sa impuna un personaj, cu nume cu tot, ca etimon cultural al unor realitati ulterioare, ca reper inconturnabil, ca tipar mentalitar. Ilf si Petrov au reusit un astfel de lucru, iar personajul lor se numeste Ostap Bender. (…) Cine este Ostap Bender? Cel mai fermecator, mai exotic, mai jovial, mai infatigabil, mai cinic, mai picaresc, mai vorbaret trickster. Ostap Bender este un geniu al escrocilor si, in acelasi timp, un mare actor. (…)
In finalul acestui minunat roman care te tine cu sufletul la gura si literalmente cu zimbetul pe buze, Ostap Bender descopera ca lumea care l-a produs, vechea Rusie,
l’ancien regime, a disparut. I-a luat locul o lume corecta, eficienta, disciplinata, supravegheata, lumea omului nou. Ei bine, veti fi de acord cu personajul, si implicit cu felul in care, prin el, Ilf si Petrov ne fac cu ochiul. (…) Totodata,
Vitelul de aur este si un
On the Road rusesc, o invitatie la calatorie in necuprinsul unei Rusii postrevolutionare.