in Suplimentul de cultura nr. 471

Miini cuminti este constituita, in mare, din mici povesti sau fragmente de povesti care ni-l arata pe Sasa in toata splendoarea sa, in toata frumusetea de copil autist care, prin intermediul eforturilor colosale ale mamei sale, prin grija surorii sale mai mari (Aria este fortata sa se maturizeze, sa aiba grija de fratele ei, iar scena in care aceasta ii cere lui Mos Craciun, la 6 ani, printr-o scrisoare, sa ii aduca autism, pentru ca „Mama mea il iubeste mai mult pe Sasa”, p. 119, este sfisietoare), a prietenilor, apropiatilor, specialistilor, terapiilor continue, incearca sa inteleaga lumea care il inconjoara, sa se adapteze acesteia, sa-i deprinda obiceiurile. Ana Dragu nu se victimizeaza, rindurile ei nu capata nici o clipa vreo urma de patetism, ci releva o iubire neconditionata, asa cum afirmam si la inceput, o (auto)ironie gratioasa, cu episoade de un umor sau de un tragism nebun.