in Cultura nr. 501

Romanul biografic pe care-l contine „micul” jurnal scris de Nadia Anghelescu nu e despre, ci unul „cu amintiri” vii, ca niste personaje in carne si oase actualizate subit, in regim de urgenta. Cartea nu e o suma de evocari infasate digresiv si nostalgic sub melancolia, usor desueta, a vremii ce trece, ci reprezinta mai degraba o suita de episoade memorabile, „nuvele exemplare”, scrise cu gindul, nerostit, de a scoate din ele pilde folositoare siesi, celor apropiati si cui stie sa citeasca si sa le patrunda intelesul. Inselatoare, modestia autoarei e o forma de politete: jurnalul sau „cu amintiri” e povestea exemplara a unei cuceriri in vremea grea a comunismului si dupa prabusirea comunismului, o cucerire ce concentreaza in jurul si in scopul ei intreaga energie intelectuala, invincibila, pofta, enorma, de a sti si tenacitatea inepuizabila de a afla – toate acestea puse in slujba unei vocatii autentice, constringatoare si ireversibile. N-a avut de ales, ci a fost aleasa de vocatia sa: iata o forma de predare si de „supunere” care face din romanul de formatie expresia unei veritabile cuceriri de sine. Episoadele biografice ale acesti aventuri intelectuale descrise etapa cu etapa fac „povestea” unei impliniri umane si profesionale pilduitoare.