in Observator cultural nr. 749

Am lucrat la cartea aceasta de Cusaturi ani de zile, aproximativ vreo trei ani. Am inceput de fapt de cind am terminat Ritmuri de imblinzit aricioaica. Scriam pe bucatele de hirtie scurte notatii jurnaliere, amintiri, convertiri ale unor experiente felurite. Le puneam apoi intr-un bol de abanos daruit de un prieten. Intr-o vara cu maci si circiumarese, m-am apucat sa le transcriu. Pe masura ce transcriam, poemele, micile naratiuni, se desfaceau, chemau alte poeme. In trei zile, din bolul de fisiute de hirtie dintre cele mai diferite, au aparut Cusaturile.  Era cam prin 2011, dar nu le-am publicat imediat, le-am lasat la dospit, m-am intors la ele, pentru ca fiecare poem trebuia sa aiba justetea si blindetea unei priviri retrospective. Scrisul Cusaturilor a fost inclusiv un scris si o cusatura pe dinauntrul meu. Un exercitiu al memoriei, al rabdarii, al intelegerii, al nostalgiei amestecate cu acea vie si omeneasca dorinta de firesc, dar si cu o viziune care transcende obisnuitul. Cusaturile mele sint si poeme ale acelor mici-mari iluminari supravietuitoare.