in Observator cultural nr. 450

Tensiunea care se acumula si curgea lent precum Misissipi la varsare da in clocot. Nu se vede, dar se simte. Avem un roman al vietii care nu se vede, al unei existente asumate, fara mari ambitii sau crispari. Toate vin cumva de la sine. Boala necrutatoare ce anunta iesirea din scena vietii se conjuga brutal cu scoaterea pe tusa vietii universitare. Luciditatea este mereu la pinda. Razvratirea finala nu da roade, sistemul e mai tare decit omul. Stoner accepta ceea ce a acceptat mereu. Inacceptabilul. Ultimele doua capitole, finalul unei vieti si al cartii, trimit direct, dupa parerea mea, la Moartea lui Ivan Ilici, dupa ce pasaje din Strainul lui Camus si Greata lui Sartre se intersecteaza discret. Asta a fost tot. Asta e tot. O viata de om. Un autor. O carte. John Williams. Stoner. O profunda meditatie despre rostul, sensul si absurdul vietii. Urmatorul, va rugam!