in Cultura nr. 495

Fara a depune un efort evident, Mihai Radu mentine in acest prim roman directia generala a prozei milenariste prin care undergroundul devine mainstream, iar subiectele tabu de altadata, precum sexualitatea exacerbata, sint bine asezate in decorul vietii cotidiene care curge natural in lumea lui Sebastian. (...) In context postmodern, varianta functionarasului kafkian este upgradata. Sebastian nu se izoleaza de ceilalti, ci, din contra, plictisul slujbei sale de la primarie determina existenta celorlalte personaje care par fara noima aparind la intimplare, vorbind sau nu cite ceva, iar apoi plecind ca si cum n-ar fi fost. Pe parcurs, relatiile dintre acestea se concretizeaza pentru a contura tabloul complex al unei lumi aflate sub semnul cotidianului si al firescului. Asadar, are loc un salt dinspre rutina unuia spre cea a celorlalti. Destinele apartin unor oameni obisnuiti, romanul mizind pe modul in care subiectivitatea fiecaruia determina perceperea cotidianului ca o anomalie.