in Observator cultural nr. 742

Corespondenta Eliade-Culianu marcheaza destul de vizibil etapele relatiei dintre cei doi istorici ai religiilor. Sint surprinse entuziasmul si admiratia tinarului Culianu, dar si indoielile acestuia, incepind cu anii ’80, in privinta trecutului maestrului sau. In ce-l priveste pe Eliade, transpare admiratia pentru tinarul sau discipol, dar si prudenta cu care isi explica trecutul legionar. Pina la sfirsitul vietii, insa, Mircea Eliade nu isi va schimba atitudinea in ceea ce-l priveste pe I.P. Culianu, in ciuda indepartarii acestuia din urma de calea maestrului. Scrisorile dintre cei doi, fara a fi revelatoare, spun, in fapt, povestea discipolului care isi cauta propria cale, separata de a maestrului, cautare presarata cu greutati, dar si cu satisfactii, o poveste cu iz initiatic.