in Revista 22 nr. 1277

Dar Anii romantici au o neasteptata pavaza aurita: textul care-si tradeaza autorul. Voit necanonica, memorialista Gabriela Adamesteanu face pina la urma exact ce presupune genul pe care-l „boicoteaza”: autoportretul interior. Cum nu o face programatic, rezultatul este convingator. Ca personaj-pivot, ghideaza atentia cititorului prin zigzagul de situatii, amanunte si portrete, cind ingramadite, cind indelung filigranate, cind prinse in virf de ac fin si nu o data periculos. (…)
Asa cum se citeste in Anii romantici, atitudinea Gabrielei Adamesteanu reabiliteaza adevarul subiectiv, relativul, relectura niciodata definitiva a evenimentelor, intr-o fluiditate autoreferentiala. Ana Blandiana ramine de partea fermitatii, pe care unii o numesc radicalism, ea reciteste iar si iar, in filigran foaia vietii. Gabriela Adamesteanu o intoarce repede pe cealalta fata.