Magie, manipulare, teorii conspirationiste, ocultism, iata ingredientele de baza ale celor patru povestiri din Tozgrec, ele reflectind, intr-o oarecare masura, si interesele majore ale lui Culianu din perioada elaborarii lor. De fapt, cele patru povestiri constituie niste variante, niste ebose, la un proiect de roman esoteric. Asta nu inseamna ca ele nu pot fi considerate, in pur spirit postmodernist, capitole independente ale unui roman al carui personaj central este enigamticul Tozgrec. Cine e, insa, Tozgrec? Printre alchimisti si magicieni este cunoscut drept discipol al lui Solomon, patronul magicienilor, caruia, in perioada Renasterii, i-au fost atribuite citeva scrieri despre practica magiei. Ioan Petru Culianu il transforma pe Tozgrec intr-un personaj omnipotent, straniu, care da peste cap normele lumii noastre si ii pune in dificultate pe potentatii zilei prin abilitatile sale de a le dejuca planurile. (...)
Toate cele patru variante ale Tozgrec-ului au pornit de la ideea ca masele pot fi controlate de o vointa superioara – in acest caz, de enigmaticul Tozgrec – prin manipularea fantasmelor, prin halucinogene sau prin controlul viselor. Tozgrec ilustreaza, cu ajutorul fictiunii, ceea ce I.P. Culianu a studiat o viata intreaga, si anume modalitatile prin care oamenii pot fi (si sint) controlati, Culianu fiind interesat de mecanismele din spatele acestor grosolane sau fine manipulari. Se poate spune ca Tozgrec este o fictiune cu adinci radacini in realitatile obscure ale functionarii mintii umane, realitati nepermise oricui si oricind.