in Romania literara nr. 29

Amintirile lui Stefan Agopian nu sint numai pline de savoare “ intr-un fel in care numai el poate sa o faca, intr-un limbaj pe sleau, direct si colorat, in evocari adesea brutal de sincere, nepasatoare la reactiile pe care le-ar provoca autorilor vizati “, dar si foarte pretioase pentru istoria literara, fie ea si asa zicind orala. (...) Si mai este ceva aici: pe linga partea de formare personala (plus, coplesitoare, imaginea in negativ a mamei sale, pe care o ura ), sint pagini intregi de evocare a meseriilor bucurestene disparute si a copilariei in mahalaua Oborului si pe Calea Mosilor “ pagini de mare culoare, farmec si pitoresc melancolic. Tot asa cum nenumarate figuri de scriitori ai epocii “ unii activi si in prezent “ populeaza paginile amintirilor (printre ei, o figura misterioasa, un anume Mitica Peristeri, poet, care, pe la inceputul anilor 50, isi pusese amprenta nu numai pe Nichita, ci si pe prietenii lui, Ionel Vianu si Matei Calinescu ). Autoironic si bascalios, direct si fara menajamente, Stefan Agopian ne ofera niste amintiri pretioase “ si savuroase “ pentru reconstituirea unui parfum  de epoca, cu tot cu subiectivitatile sale acide.