In carte curg mai multe ape care vin din cele doua limite: pe de o parte, un critic literar atent va gasi, mult mai bine ca mine, teme care sint comune cu
Acasa, pe cimpia Armaghedonului (uluitorul portret al mamei din roman intretine subtile structuri literare comune cu ambivalenta creionarii lui Mircea Zaciu), portretele filosofice sau literare sint umplute de admiratia, fervoarea, confesiunea, naduful, judecata, tandretea sau doar respectul rece al Martei Petreu, inundate de subiectivitatea care le da viata, lume si sens. Pe de alta parte, literaturocentrismul œ culturii romane, dupa o expresie inspirata de Ion Ianosi, este cind emblema sau fala, cind diagnostic, cind neajuns istoric pentru o elita a scriitorilor; intre
Pe acest sol stau evocarile volumului. Ele explica autorii alesi: toti, aproape toti, sint uriasi ai culturii dintre literatura si filosofie, opere care definesc terenul (tipic instabil in istoria noastra culturala) acestei conlocuiri in care filosofia apare cind drept o slujnica a literaturii, cind drept un gen al ei, cind drept o podoaba circumstantiala, cind drept o miza slaba a unei literaturi cu epicentrul prea solid in sine insasi pentru a se mai redefini pe sine in termeni noi. Pe acest sol glisant se desfasoara jocul spectaculos al Martei Petreu, in care rasturnarile de sens fac scena acestor pagini, asociate cu o tehnica de maestru: crearea unei asteptari in cititor brusc dezamagita, iar pe golul ivit, explozia de dinamita a unui nou sens.